Descoperire misterioasă: Au fost găsite, pe un munte, rămășițele și actele unei persoane / Prima ipoteză

Descoperire misterioasă: Au fost găsite, pe un munte, rămășițele și actele unei persoane / Prima ipoteză
Publicat: 08/06/2019, 15:05

Un echipaj format din cinci jandarmi montani și doi salvamontiști se află, sâmbătă, în zona localității Râșnov, după ce a fost găsit un craniu, dar și niște documente.

Actele ar putea aparține unui pompier al ISU Mureș dispărut pe munte la sfârșitul lunii februarie, însă acestea trebuie analizate cu atenție, pentru că sunt deteriorate.

„Misiunea este în cooperare cu Salvamontul. Sunt angrenați cinci jandarmi montani și doi salvamontiști. A fost o persoană dată dispărută la sfârșitul lunii februarie, din județul Mureș. Ieri s-au găsit niște haine și niște documente, dar sunt sfâșiate, iar astăzi s-au găsit părți din corp, mai exact capul, dar după atâta timp trebuie să se facă analize pentru a se stabili cu exactitate cui aparține. Misiunea de căutare continuă”, a declarat Radu Hegheduș, reprezentantul IJJ Brașov, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a confirmat că în zonă se desfășoară căutări și, din primele informații, se pare că trupul din care s-au găsit bucăți ar fi fost dezmembrat de animale.

La finele lunii februarie, un tânăr de 37 de ani, angajat al ISU Mureș, a dispărut pe munte. În 26 februarie, tânărul a răspuns la telefon și a spus că este în drum către Vârful Omu, după care nu a mai revenit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizia venită marți, 19 Noiembrie
Complicațiile vieții la bloc. Certurile cu vecinii încep de la această regulă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un program revoluționar de Inteligență Artificială „citește” genele tumorilor dintr-o simplă imagine